Shara

F-Sides Cineclub
Shara F-Sides Cineclub

Shara

F-Sides Cineclub

(2003), 100'

R. Naomi Kawase, Japonia

Drama - Subtitrare în limba română

Miercuri, 27 noiembrie, ora 20:30, Cinema Elvire Popesco

(Filmul se vede și la Timișoara, pe 20 noiembrie, și la Cluj, pe 28 noiembrie)

În Shara / Sharasōju, unul dintre fiii unei familii dispare, dar nu primim nicio explicație: timpul trece, căci asta știe să facă, iar tragedia se sublimează în obișnuitul senin al existenței, fără să o părăsească, rămânând acolo ca toate lucrurile amare peste care trebuie să trecem, dar pe care nu le uităm. În plină pregătire pentru un festival, tatăl Taku, mama Reiko și fiul rămas Shun se confruntă cu trecutul, gândindu-se la viitor.

Naomi Kawase își citează adesea cinemaul ca fiind o formă de „ficțiune privită cu ochiul unui documentarist”. Venind în trena documentarelor sale autobiografice și profund emoționante care au consacrat-o în anii ’90 și parte a așa-numitei trilogii dedicate Narei, regiunea sa natală, acest cel de-al treilea film de ficțiune al regizoarei e deopotrivă o narațiune despre o familie aflată în impas și un portret cvasietnografic al unui oraș și al unei comunități prinse între schimbare și tradiție, între cutume vechi și o nevoie de adaptare la prezent. Ce e de lăsat în urmă, ce e de dus mai departe? Istoria Narei înseși, ca locație de mare importanță pentru budismul japonez, se zărește prin drama familială, activând sufletul locului și ideea unei continuități de-a lungul veacurilor.

Shara / Sharasōju e filmul care sintetizează cel mai bine interesele cinematografice ale lui Kawase, reunind - dincolo de melanjul între ficțiune și real - temele sale predilecte, ca nașterea și maternitatea, familiile bazate pe legături care nu sunt de sânge și ciclurile naturale ale vieții. Însăși Kawase o interpretează aici pe Reiko, mama gravidă care se află în centrul filmului și prototipul acelui personaj feminin tipic regizoarei, cu vocea caldă și înțeleaptă, pătruns de o grație discretă, tacită și eminamente luminoasă.

Ce surprinde la acest film - ca la toate filmele lui Kawase - e seninătatea, acel diafan tămăduitor care se strecoară prin tragedie, pretextul festivalului în care e implicată familia alături de alți locuitori ai orașului aducându-i pe toți împreună, căci existența unuia o atinge pe a celuilalt. Shara / Sharasōju repară, alină, regenerează.

-- Dora Leu, critic de film

Pe spectrul nostru de emoții, sentimente și trăiri din experiența vizionării se află: exuberanță, familiaritate, regenerare, naștere, renaștere, tămăduire, comuniune, discreție, salvare

Mulțumim partenerilor noștri în această proiecție: Izanagi - Japanese Film Festival și Japan Foundation.

Helyszín
Dátum
Ár
Rendelés
Helyszín
Dátum
20:30 - Szerda, 27 November 2024
Rendelés

25 lei


Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

figyelmedbe ajánljuk


VÂNĂTOAREA DE VULPI / FOX HUNTING Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
VÂNĂTOAREA DE VULPI / FOX HUNTING
Online
Babyteeth: Prima iubire / Babyteeth smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
Babyteeth: Prima iubire / Babyteeth
Online
ÎNTOARCEREA VLAȘINILOR  / THE RETURN OF THE VLASHINS Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
ÎNTOARCEREA VLAȘINILOR / THE RETURN OF THE VLASHINS
Online
BRIGADA DIVERSE ÎN ALERTĂ / BRIGADE MISCELLANEOUS IN ALLERT Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
BRIGADA DIVERSE ÎN ALERTĂ / BRIGADE MISCELLANEOUS IN ALLERT
Online