Selecția Zilelor Filmului Românesc de la TIFF.23 reunește câteva dintre cele mai relevante producții cinematografice din ultima perioadă. Dintre acestea, 12 lungmetraje și 10 scurtmetraje se luptă pentru cele trei trofee ale competiției ZFR – cel mai bun lungmetraj, cel mai bun debut și cel mai bun scurtmetraj. Selecția mai include și filme românești premiate anul trecut și altele care vor avea premiera mondială la Cluj-Napoca.
Trei kilometri până la capătul lumii, al treilea lungmetraj regizat de Emanuel Pârvu, va putea fi văzut prima dată în România la TIFF după premiera din Competiția Oficială de la Cannes. E povestea lui Adi (interpretat de Ciprian Chiujdea, aflat la debut), un adolescent care realizează că dragostea necondiționată a părinților e pusă la îndoială după ce un adevăr dureros iese la iveală.
Prezentat în premieră la începutul anului în secțiunea Forum de la Berlinală, Săptămâna mare (r. Andrei Cohn) se folosește de nuvela „O făclie de Paște” de I.L. Caragiale, care stă la baza scenariului, pentru a spune o poveste despre rasism și antisemitism.
Claudiu Mitcu, cunoscut pentru documentare ca Rețeaua, Procesul sau Hai, România!, își face debutul în ficțiune cu Rusalka, o poveste despre cinci prieteni trecuți de 60 de ani care revin în stațiunea de la malul mării unde și-au trăit adolescența. Filmul va putea fi văzut în premieră mondială. Capete de afiș: Maia Morgenstern și Rodica Lazăr.
La 6 ani de la debutul în lungmetraj cu Charleston, Andrei Crețulescu revine la TIFF cu Ext. Mașină. Noapte (prezentat în premieră mondială), un thriller sângeros despre care regizorul spune că e „un soi de Cireșarii în Zona Crepusculară. E genul de film pe care, dacă știi despre ce e vorba, n-are niciun sens să-l mai vezi”.
Ana-Maria Comănescu are un nou scurtmetraj în competiție, dar e prezentă în Zilele Filmului Românesc și cu Horia, lungmetrajul ei de debut despre un adolescent care pleacă cu o motocicletă în capătul celălalt al țării pentru a o întâlni pe fata de care e îndrăgostit. Unde merg elefanții (r. Cătălin Rotaru, Gabi Virginia Șarga), singurul film românesc selectat și în Competiția Oficială TIFF.23, e despre prietenia improbabilă dintre o fată de 9 ani care suferă de o boală gravă și un tânăr debusolat.
Maia – Portret cu mâini este un film extrem de special care, prin materiale de arhivă, interviuri, performance-uri sau pasaje ficționalizate recreează destinul bunicii regizoarei Alexandra Gulea, cu care împarte același nume. Pentru documentarul Alice On & Off, Isabela von Tenț a urmărit-o timp de zece ani pe Alice, o fată de 16 ani care face un copil cu un bărbat cu 35 de ani mai în vârstă. La un moment dat, aceasta decide să-și ia rămas bun de la amândoi.
Discuțiile în familie despre subiecte ca orientarea sexuală sau identitatea de gen pot trece rapid dintr-o notă tragică într-una comică, după cum vei vedea în Weekend în familie (r. Mihnea Toma). Tot în premieră mondială va fi văzut și Fluturi de noapte (r. Andrei Răuțu), în care un regizor obsedat de pop-starul autohton Marina Voica ajunge să se chestioneze pe sine în timp ce o urmărește peste tot pe cântăreață.
Regizat de Ilinca Călugăreanu (Chuck Norris vs. Communism), Cum să fiu mort, dacă-s viu? e o poveste kafkiană despre un bărbat care încearcă să demonstreze sistemului că este în viață. În Clasat (r. George ve Gänæaard, Horia Cucută), un jurnalist de investigație cercetează o corporație care pare să mușamalizeze incendiul ce a dus la moartea unui angajat și dă peste un sistem dubios de inteligență artificială și o poveste complicată despre conversie religioasă.
În afara competiției, va fi proiectat Moromeții 3 (r. Stere Gulea), care încheie trilogia bazată pe romanele lui Marin Preda. Un alt film care va putea fi văzut în premieră mondială este Filmări de familie (r. Dan Curean), un documentar care scoate la iveală comorile ascunse pe niște role de film uitate în mansarda unei case vechi din Cluj-Napoca.
Documentarul Magnificent Sky (r. Alexandru Badea) e un portret al compozitorilor români de avangardă Iancu Dumitrescu și Ana-Maria Avram, în timp ce Între tăcere și păcat (r. Diana Nicolae) vorbește despre importanța poetei Ana Blandiana și puterea cuvântului în fața unui regim opresiv.
La TIFF vei putea (re)vedea Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii (r. Radu Jude), propunerea României la Oscar și unul dintre cele mai apreciate filme românești ale anului trecut, Nasty (r. Tudor Giurgiu, Tudor D. Popescu, Cristian Pascariu), documentarul de neratat despre viața și cariera legendei tenisului mondial, Ilie Năstase, sau Warboy (r. Marian Crișan), un road movie combinat cu western și plasat în anul 1944.
Selecția de scurtmetraje în concurs cuprinde anul acesta 10 titluri, în timp ce alte 10 vor fi proiectate în afara competiției.
Zilele Filmului Românesc sunt prezentate la TIFF.23 cu sprijinul: Institutul Cultural Român, Banca Transilvania, Groupama, Jidvei