Movie
05 Jun 2024

Regizorul Daniele Luchetti va primi Premiul Special pentru Contribuția adusă la Cinematografia Mondială la TIFF.23


Regizorul italian Daniele Luchetti este invitat special al celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (14-24 iunie 2024, Cluj-Napoca). Considerat unul dintre cei mai importanți cineaști italieni contemporani, acesta va fi celebrat în secțiunea 3x3 și va primi Premiul Special pentru Contribuția adusă la Cinematografia Mondială.

Cineastul va fi prezent la proiecția filmului Încredere (Confidenza, 2024) sâmbătă, 15 iunie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților- https://tiff.ro/festival/2024/incredere 

Înainte să debuteze cu Mâine se va întâmpla (Domani accadrà, Mențiune Specială, Cannes, 1988), o comedie despre doi tâlhari care primesc șanse diferite de reabilitare, Daniele Luchetti a jucat în câteva producții și a fost asistentul lui Nanni Moretti, care va interpreta apoi în Curierul (Il portaborse, 1990) rolul unui ministru corupt care angajează un purtător de cuvânt idealist. Această dramă politică a avut premiera în competiția oficială a festivalului de film de la Cannes și a fost considerată profetică pentru scandalul uriaș de corupție „Mani Pulite”, care a destabilizat politica italiană.

Școala (La Scuola, 1995), care prezintă destinele unor tineri dintr-un liceu de suburbie, va fi prima adaptare după operele scriitorului Domenico Starnone, care îi va deveni colaborator apropiat. Într-o perioadă în care criticii erau de părere că cinemaul italian și-a pierdut din vitalitate, Daniele Luchetti a reușit să-i contrazică cu Fratele meu e fiu unic (Mio fratello è figlio unico, 2007), o poveste despre doi frați cum nu se poate mai diferiți care iubesc aceeași femeie. În tumultul tinereții, aleg să adere la două ideologii politice diametral opuse – unul devine comunist, iar celălalt, fascist.

Cele mai recente filme ale sale sunt Legături (Lacci, 2020, după romanul omonim al lui Domenico Starnone), o dramă despre o căsnicie în criză care a deschis Festivalul de la Veneția, și Încredere (Confidenza, 2024), al cărui scenariu e scris de același Starnone, iar muzica e semnată de Thom Yorke, solistul trupei Radiohead. În rolul principal îl vei regăsi pe Elio Germano, care a jucat și în Fratele meu e fiu unic, și al cărui palmares include trofee de interpretare la Cannes, Berlinale și premiile David di Donatello.

Cu Încredere, Daniele Luchetti intră pe teritoriul thrillerului psihologic, dar într-o manieră proprie. După cum spunea într-un interviu, „îmi plac foarte mult filmele cu suspans și am făcut unul folosind lucrurile de care cred că ar trebui să ne fie frică. Copiii cred în monștri, eu cred în monstruozitatea oamenilor, în capacitatea oamenilor de a răni pe alții și, în primul rând în acest caz, în capacitatea oamenilor de a-și face rău lor înșiși.”

Nu în ultimul rând, Luchetti a regizat un sezon din mini-seria Prietena mea genială (2022) bazată pe romanele fenomen ale Elenei Ferrante, și Raffa (2023), o miniserie despre legenda pop italiană Raffaella Carrà.

În cadrul secțiunii 3x3, publicul de la TIFF.23 va putea vedea 3 dintre filmele regizorului: ȘcoalaLegături și Încredere

Partener: Institutul Italian de Cultură