Se fac puține filme la Cluj și știu din proprie experiență prin ce greutăți trebuie să treci atunci când te înhami la un lungmetraj independent, guerilla-style. Nu ai nici o siguranță că îl vei termina și trebuie să apelezi la bunăvoința multora – ajungi să lași în urmă, puțin câte puțin, o bucată mare din suflet. Apoi, dacă ai reușit să îl finalizezi, rămâne hopul acceptării lui la festivaluri. Realizat aproape în totalitate la nivel local, Planeta albastră spune povestea a cinci vechi prieteni care încearcă să își reînființeze trupa muzicală din tinerețe și să filmeze primul videoclip.
Lipsa banilor, a timpului liber, oboseala, eșecurile sunt la tot pasul, dar nimic nu îi deturnează, pentru că simt că dacă se dau bătuți vor pierde și lupta cu propria existență. Pasiunea lor e ce îi ține în priză, ce îi face să se deconecteze, printre picături, de la munci grele: taximetrist, zugrav, brutar, asistent medical.
Documentarul realizat de Dani Sărăcuț și produs de Eugen Kelemen îi urmărește acasă, la lucru și în studioul improvizat unde scapă de toate problemele și devin alți oameni. Ce se distinge e stilul realismului social de proveniență britanică, caracterizat printr-o apropiere naturală de subiect și de o prezentare frustră, deloc înfrumusețată, a situației. Este un stil reprezentativ pentru zonele defavorizate ale comunităților, acolo unde oamenii trăiesc greu și nu au siguranța zilei de mâine.
O lume prea puțin reprezentată în mod autentic, o lume pe care mulți regizori o exploatează fără o afecțiune reală. Cu atât mai lăudabil e acest demers cu cât ne propune, în mod echilibrat și empatic, să îi vedem pe cei cinci prieteni așa cum sunt, înlăturând perdeaua estetizată a oricărei forme de idealizare a adevărului.