Movie
16 Jun 2023

Masterclass de actorie cu Geoffrey Rush


Geoffrey Rush, unul din cei doar 24 de actori care se pot mândri cu recunoașterea supremă în actorie, așa-numita Triple Crown of Acting (premiile Oscar, Emmy și Tony), a susținut ieri un masterclass destinat actorilor, studenților și profesioniștilor din industrie. Actorul australian a vorbit despre importanța colaborării actorului cu departamentele de design, make-up și costume, folosindu-se de exemple din propria carieră în teatru în film, de la rolul din spectacolul Regele moare, după Eugène Ionesco, la rolul Căpitanului Barbossa din franciza Pirații din Caraibe

Un boost de încredere l-a reprezentat momentul în care Rush a povestit cum, pentru miniseria antologică Genius, producătorii nu au vrut inițial să-i acorde rolul lui Albert Einstein. Atunci, actorul alături de fiica sa au printat și suprapus o fotografie de-ale lui cu una de-ale lui Einstein, încercând să-și imagineze cum ar arăta posibila schimbare. Desenând părul zburlit și mustața fizicianului, Rush și-a zis că dacă reușește să păstreze 30% din cel pe care-l va interpreta, va face un rol bun – a avut dreptate. Actorul a vorbit și despre cum e important să iei anumite riscuri și să nu spui „nu” din prima. Inițial, acesta refuzase oferta de a-l juca pe Căpitanul Barbossa în Blestemul Perlei Negre, trimițându-i agentului său o scrisoare de patru pagini cu motive pentru care ar prefera să facă mai degrabă un film indie, neregăsindu-se în personajul Disney. În cele din urmă, acesta s-a lăsat convins să dea măcar o probă, și nu regretă: în timpul ce proba unul dintre costume, a găsit personajul, iar pălăria i-a dat încrederea necesară să joace personajul acum iconic.

Nu în ultimul rând, Rush a vorbit despre cum aplicarea machiajului și ajustarea costumelor funcționează pentru el ca un proces de meditație care-l ajută inclusiv să se identifice cu personajele; e un ritual pe care îl practică încă de la începuturile sale în teatru, când juca spectacole la matineu.