Selecția de filme EducaTIFF de anul acesta cuprinde 12 titluri. Toate proiecțiile EducaTIFF sunt urmate de discuții, dintre care unele alături de invitați speciali, pentru a încuraja curiozitatea și simțul critic al tinerilor spectatori.
În program se află trei filme selectate anul acesta la Berlinale: Totem (r. Lila Avilés), câștigător al Premiului juriului ecumenic, Excursia cu clasa (Delegation, r. Asaf Saban) și Regina dansului (Dancing Queen, r. Aurora Gossé), din programul Generations. Apreciat de critică este Platon cel tânăr (Young Plato, r. Neasa Ní Chainaín, Declan McGrath), un film irlandez care urmărește încercările unui director de școală de a îmbunătăți traiul unei comunități urbane decăzute. Tot o poveste despre dificultățile educației este Regula dintâi (First Rule, r. Massimiliano D’Epiro), a cărui proiecție se va desfășura în prezența echipei. În selecție găsim și Novicii (Juniors, r. Hugo Thomas), despre doi tineri dependenți de jocuri video care, cu scopul de a strânge bani din donații online pentru o nouă consolă video, născocesc o boală; Familia Tărăboi (The Hullabaloos!, r. Reetta Huhtanen), unde câinele a doi copii gemeni este din greșeală confundat cu cel al președintei; sau Belle și Sebastian (Belle and Sebastian, r. Pierre Core), despre un băiat de 10 ani determinat să ajute un câine de stână. Anul acesta avem în program un film românesc, David (r. Radu Muntean), despre tabăra de vară organizată de Tibi Ușeriu, ce a dat naștere traseului pentru familii „Drumul lui David”, și o co-producție românească cu Germania, Cei trei ??? - moștenirea dragonului (The Three Investigators, r. Tim Dünscheder), despre aventurile unor tineri detectivi în Transilvania. În materie de animații, Zâna florilor și trolul de piatră (Rosa and the Stone Troll, r. Karla Holmbäck) îi va încânta pe cei mici, iar compilația celebrativă O sută de ani de animații Disney (100 Years of Disney Animation - a Shorts Celebration) va fi o plăcere pentru toate categoriile de vârstă.
Atelierele EducaTIFF se vor desfășura, în premieră, în Cluj-Napoca și în Florești. Copiii și tinerii vor avea ocazia să învețe de la profesioniști ce înseamnă jurnalismul de film sau scrierea creativă, să participe la workshop-uri de animație și actorie, de stop motion cu LEGO sau de terapie prin artă. Detalii despre fiecare atelier și înscrieri pot fi găsite pe pagina tiff.ro/educatie.
Inițiativa festivalului de a aduce educația cinematografică în școli își găsește continuarea în Reshape education, două zile de întâlniri (15 și 16 iunie) ce vor dezbate subiecte precum modele de succes în educația cinematografică, acțiuni sociale în domeniul cinematografiei, platforme și filme dedicate tinerilor. Printre invitații speciali se numără: Laufey Gudjonsdottir (directoare Icelandic Film Center timp de 20 de ani) ce va vorbi despre modelul de educație prin film din Islanda, sau Sergio Marques (manager Cinema Insuflavel, selecționer Play Film Festival Lisabona), ce va vorbi despre curatorierea de filme pentru tineri. Acest demers esențial în dezvoltarea și împărtășirea de informații între experți este organizat de Ora de Cinema, program online pentru profesori și elevi de nivel liceal, ce introduce filmul ca instrument de studiu în ora de dirigenție.