Ia parte la cea mai fascinantă poveste despre care nu ai auzit niciodată: primul campionat mondial dedicat fotbalului feminin şi contestat de FIFA, derulat în Mexicul anului 1971.
Fotbalul e contradictoriu. Am învăţat asta încă de mic, pe propria piele, când îmi trezea cele mai puternice trăiri. Eram în extaz la golurile lui Totti şi driblingurile lui Del Piero şi scrâşneam puternic când Gigi Buffon primea gol. Bucuria de a-i vedea la televizor era imensă. Pe atunci, nu înţelegeam ce înseamnă marketing, politică, şi nu ştiam că există şi o parte nevăzută, râncedă. Era pentru mine doar cel mai frumos lucru de pe Pământ şi îl vedeam vrăjit pe ecranul minuscul al unui televizor cu tub. Nu înţelegeam că e dezechilibrat şi că, mai mult ca celelalte, era un sport al bărbaţilor. Un sport unde femeile nu a(vea)u ce căuta. „Mă uit cu băieţii la meci”, „mă duc cu băieţii în deplasare”, „am fost la un fotbal cu băieţii” – cam aşa au stat lucrurile de cele mai multe ori.
Pentru naivi, lumea campionatelor de top pare ceva glam şi la vedere. Bărbaţi îmbrăcaţi frumos prezintă calendare competiţionale şi trag adversari la sorţi, atleţi frezaţi şi cu trupuri sculptate se întrec în arene sclipitoare, replicând încleştările gladiatorilor de odinioară. Strategi, pe bancă, din penumbră, gândesc mutările câştigătoare. Un show. Lucrurile se prezintă, vorba cuiva, la cel mai înalt nivel.
Dar în acelaşi timp, sportul rege reprezintă o afacere închisă, cu mize mari şi în care intri greu. E ceva ce îşi păstrează reticenţa la schimbări şi idei novatoare. Offside-ul e offside, regulile sunt reguli. Actualizările apar greu, cu multă trudă, şi au mereu parte de infinite reacţii adverse, comentarii şi parlamentări. O cutie închisă etanş, prinsă la rosturi în mrejele unui lipici conservator.
În acest context, intruşii sunt văzuţi chiorâş. Îşi fac loc cu greu – dacă reuşesc să se infiltreze cumva. Sigur au venit să strice ploi, să agite ape...
Copa 71 vorbeşte tocmai despre acest zid fizic şi mental pe care l-au avut de escaladat femeile, într-o lume patriarhală, când au cerut să fie acceptate în marea famiglie a fotbalului. La un an după Copa Mundial de Fútbol, México 70, afacerişti locali cu nară pentru profit au văzut potenţialul unei infrastructurii deja create şi au vrut să replice evenimentul, dar cu reprezentante ale „sexului frumos”. Fără să fie acceptat de FIFA şi în ciuda pericolului unor amenzi şi dezafilieri, turneul s-a ţinut şi a înregistrat stadioane pline, adrenalină, sudoare şi multe amintiri. A fost un recital al golurilor şi fazelor spectaculoase şi o bucurie pentru zecile de mii de spectatori.
Pasiunea acelor fete, ajunse acum în etate, felul cum își aduc aminte toate detaliile, chiar şi după 50 de ani, sunt înduioşătoare şi vorbesc despre puterea dorinţei. Despre ambiţia de a muta munţi pentru propriul vis. Pentru ele, Copa 71 a însemnat totul. Co-produs de Serena şi Venus Williams, filmul le explorează poveştile cu multă candoare, privind momentul ca pe un preambul pentru legitimarea fotbalului feminin şi, mai larg, un statement pentru feminismul autentic.
Atunci, acele femei dârze optau să se arunce în necunoscut. Lupta lor – pavată cu umilinţe, tăcere şi dorinţa orânduitorilor de a şterge dovada că acele momente chiar au existat – nu a fost în zadar!
Articol scris de Ion Indolean.