La 11 ani de la succesul cunoscut cu O afacere regală, dublu premiat la Berlinale și nominalizat la Oscar, regizorul danez Nikolaj Arcel se reunește cu Mads Mikkelsen pentru o nouă dramă de epocă plasată în Danemarca secolului al XVIII-lea.
Căpitanul Ludvig Kahlen își petrece zilele într-un adăpost pentru veteranii de război—nu are la ce să se întoarcă: el și-a căpătat poziția după un sfert de secol de muncă, și nu după un stagiu de muncă de șase luni, asemenea colegilor săi de viță nobilă. Hotărât să-și schimbe norocul, el vede o oportunitate de îmbogățire în domesticirea ținutului mlăștinos din peninsula Jutland. Iar curtea regală nu are de ce să nu-i accepte cererea de a primi titlul de baron și o avere considerabilă dacă reușește: nimeni nu a cultivat până acum solul despre care se crede că e numai stâncă și nisip. Și de parcă încăpățânarea naturii nu e de ajuns, planul îi este îngreunat și de Frederik de Schinkel, un nobil nemilos, atât de ipocrit că și-a adăugat „de” în nume ca să pară mai înstărit, care are propriile gânduri de îmbogățire cu terenul pe care s-a aciuat Kahlen.
E clasica poveste om vs. natură, țărănime vs. nobilime, întâlnită în numeroase filme despre lupta clasei muncitoare, însă aici capătă o greutate aparte și o latură fresh, Arcel incorporând, într-o manieră naturală la care să nu țipe nimeni woke!, probleme de clasă, rasă și gen. Căpitanul se împrietenește cu Ann Barbara, o servitoare care ușor, ușor îi devine și parteneră și alături de care o adoptă pe Anmai Mus, o fată de etnie romă, orfană, care îi tot fură mâncarea din hambar, dar și cu verișoara lui de Schinkel, Edel, care îl găsește mai atractiv decât pe cel cu care părinții o obligă să se căsătorească pentru bani. Sunt trei personaje complexe care sparg tiparele perioadei, în care femeile erau complet neputincioase, și care-l expun pe eroul nostru la o dilemă vitală: mărinimia sa se contrazice cu dorința de a reuși. Să aibă grijă de soarta celorlalți înseamnă să și-o compromită pe a lui.
În combinație cu prestația lui Mikkelsen, care comandă atenția de fiecare dată când apare pe ecran, scenariul te ține într-un continuu suspans: nu ești niciodată sigur dacă-și va urma inima sau planul, iar munca grea și onestitatea nu sunt mereu recompensate, după cum aflăm repede la începutul filmului, ceea ce face vizionarea cu atât mai captivantă.