Străini în viitor

Străini în viitor

Străini în viitor

Dramă / Comedie • 1 oră și 30 de minute – fără pauză

Nerecomandat persoanelor sub 14 ani!

TEXT ȘI REGIA: ANDREI ADAM

DISTRIBUȚIA: ROBERT POIANĂ / CRISTIAN IONIȚĂ, CRINA ZVOBODĂ / IOANA EMILIA LUCULESCU, RADU CATANĂ / MASSIMILIANO NUGNES, ELENA ARIADNA ȘEULEAN / IULIA ALEXANDRA NEACȘU

De câte ori ni s-a interzis ceva, am făcut-o pe ascuns.

La ce suntem dispuşi să renunţăm pentru promisiunea unei vieţi pline de confort şi de fericire? Şi dacă proiectul acesta s-ar numi „transpunere” şi ar presupune renunţarea la contactul cu lumea, cu vietăţile şi cu natura, ar merita acest sacrificiu doar ca totul să se transforme în senzaţii, iar ele să se declanşeze în noi doar prin apăsarea unui buton? Suntem oare dispuşi să renunţăm la libertate şi la tot ceea ce înseamnă lumea aşa cum o ştim noi?

„Străini în viitor” este povestea unui cuplu care a refuzat transpunerea. Care nu a renunţat la umanitate în favoarea unei lumi „rinocerizate” ca cea din piesa lui Ionesco. În viitor, peste 250 de ani, Radu şi Cătălina sunt ultimii oameni netranspuşi în societatea din zilele acelea şi îşi trăiesc povestea cu bune şi cu rele. Ajung să îi macine plictisul, nepuțina, izolarea de restul societăţii, stricteţea respectării regulilor şi legilor societăţii şi teama de a nu fi transpuşi cu forţa de către autorităţi. Însă, atunci când începe spectacolul, începe şi zdruncinarea încrederii lor. În ei înşişi, în puterea lor de a rezista şi în viaţă.

Supuşi presiunilor proprii şi confruntându-se cu noi schimbări în sufletul fiecăruia din ei, personajele trec printr-o serie de travalii interioare şi toate aceste frământări conduc la nevoia luării unei decizii majore. Piesa de teatru „Străinii”, care a dus la spectacolul „Străini în viitor”, a fost premiată la două concursuri de dramaturgie românească: „Cum vezi viitorul?” (Reşiţa, 2021) şi FITIC 2022 (Constanţa). Un text care a generat un spectacol ce se apleacă asupra unei întrebări fundamentale: Cât suntem de liberi?

Info eveniment:

• Accesul la eveniment se va face începând cu ora 19:00.

• Spectacolul va începe la ora 20:00.

• Vă rugăm să vă prezentați cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului.

• După începerea evenimentului biletele nevalidate sunt anulate automat.

• Ratarea vizionarii unui spectacol din cauza neprezentării la ora anunțată, nu dă dreptul la returnarea costului biletului sau la utilizarea lui la o reprezentație ulterioară.

• Biletele pot fi schimbate sau contravaloarea lor poate fi returnată doar în cazul anulării sau a reprogramării spectacolului.

• Din respect pentru actori și spectatori, vă rugăm ca în timpul spectacolului, să țineți telefoanele închise, pe modul Avion sau Silențios și să păstrați liniștea.

Locul de desfășurare: Teatrul Nou

Adresa: Strada Logofăt Tăutu 68A, Sector 3, București 031214

Telefon: 0723 107 100

Email: office@teatrulnou.ro

Location
Date
Price
Order
Location
Date
20:00 - Sunday, 24 November 2024
Order

72 lei
+ taxes

Location
Date
20:00 - Saturday, 07 December 2024
Order

72 lei
+ taxes

Location
Date
20:00 - Thursday, 26 December 2024
Order

72 lei
+ taxes

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe