Un spectacol de Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu
OXYGEN, piesa controversatului Ivan Vîrîpaev, considerat ca estetică între Quentin Tarantino și Andrei Tarkovski, a avut premiera la Teatrelli în noiembrie 2018.
Spectacolul îmbină într-o cheie performantă diferite forme ale artei: teatru, dans, muzică live și proiecții video, light design, reunind artiști deja bine cunoscuți pe scena culturală bucureșteană.
Cele două personaje, interpretate de Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu, sunt doi oameni nemulțumiți de viețile lor, trăite în rutină. Sunt în căutarea unui „oxygen” pe care îl presimt, în căutarea unei șanse la schimbare. Întâlnirea lor este atât de puternică, încât riscă tot ca să trăiască această poveste. Bine și rău, individ și societate, adevăr și minciună, conflict atât de prezent în ființa contemporană – „Oxygen” este o impresionantă poveste de iubire în care nimic nu este imposibil până la capăt și care ți se dăruiește total!
Tu când ai simțit ultima oară că poți să respiri cu adevarat?
„Oxygen de la Teatrelli este un spectacol care, paradoxal, te lasă la final fără oxigen, cu nevoia de a trage aer adânc în piept și a-ți umple dansatorii din plămâni cu aer, vorba personajului Sașa. Chiar dacă ești doar un spectator care privește, intensitatea actului artistic e atât de mare încât aproape te epuizează emoțional. [...] Oxygen este o combinație ambițioasă de teatru, dans contemporan, muzică, proiecție video… un spectacol pe care nu poți să-l explici sau să spui cuiva că Este despre…. Este despre lume, iubire, misticism, abrutizare, căutare, zbucium… e despre tot. Nu e de înțeles, e de simțit.” – Diana Cosmin (FineSociety.ro)
„Oxygen este un spectacol care m-a încântat atât de tare, încât am zis că am să îmi duc prietenii o dată și încă o dată ca să profit de ocazie să îl revăd. E mai mult decât spectacol, e mai mult decât teatru. E chiar o stare de grație. E și dans, și spectacol, și muzică.” – Irina Margareta Nistor
Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani.
Cu: Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu
Costume: Laura Hîncu
Scenografie: Ileana Zirra
Proiecții video: Sineira Studio (Dorel Mihăilă)
Traducere: Mașa Dinescu
Light design: Ștefan Vasilescu
Fotografie afiș: Vlad Eftenie
Asistent regie: Oana Rainer
Durata: 90 de minute
O producție creart/Teatrelli
După începerea spectacolului, biletele îți pierd valabilitatea și – din respect pentru artiști – accesul nu mai este permis. Vă mulțumim pentru întelegere!