Fundația Humanitas Aqua Forte și Editura Humanitas organizează marți, 19 noiembrie, ora 19.30, la Ateneul Român gala dedicată decernării Premiului „Monica Lovinescu“ 2024.
Premiul „Monica Lovinescu“ acordat de Fundația Humanitas „Aqua Forte“ a fost înființat în 2023, an care a marcat centenarul nașterii uneia dintre femeile remarcabile ale istoriei României moderne. Spre deosebire de premiile existente în prezent, care privilegiază beletristica, Premiul „Monica Lovinescu“ este dedicat cărților de nonficțiune din zona umanistă și unor demersuri intelectuale de anvergură (editare de ediții critice, coordonarea unor lucrări ample, traduceri dificile din patrimoniul cultural universal, recuperări de manuscrise).
În seara de 19 noiembrie, pe scena Ateneului Român, celebrul pianist Dan Grigore va interpreta Preludiu de Johann Sebastian Bach, iar pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”, va interpreta Preludiu în si minor de Johann Sebastian Bach, în transcrierea lui Alexander Siloti, Impromptu Op. 90, nr. 3 în Sol bemol major, Impromptu Op. 90, nr. 4 în la bemol minor și Ständchen de Franz Schubert. În partea a doua a evenimentului, veți putea urmări dialogul dintre Gabriel Liiceanu și Horia-Roman Patapievici, urmat de decernarea Premiului „Monica Lovinescu“ 2024 de către președinta juriului, Ioana Pârvulescu.
Eveniment prezentat de Marius Constantinescu.
Partener principal: Dedeman
Parteneri: Filarmonica George Enescu, Editura Humanitas
Parteneri media: Radio România Cultural, Știrile PROTV, Libertatea, Hotnews.ro, Europa FM