Conferința se poate urmări în direct online și rămâne disponibilă pentru vizionare timp de 14 zile.
Am evoluat din firea ei, a Naturii. Am devenit ceea ce suntem, după ce milioane de ani am trăit într-o neîntreruptă interacțiune cu mediul. Cu toate acestea, ne trezim astăzi vinovați de Criza Ecologică ce pune în pericol Natura și existența speciei noastre. Conferința care urmează, povestea unei aventuri trăite în inima Braziliei, în mijlocul unui trib aflat la trecerea dintre jungla amazoniană și cerrado – cea mai diversă savană din lume –, este, în sine, un exercițiu de explorare a relației dintre om și Natură. O încercare de a găsi ceva ce am putea recupera noi, oamenii lumii moderne. Ceva ce ne-ar putea ajuta să trăim mai bine și mai frumos unii cu alții, cu lumea și Natura. Trecerea cu pluta, peste râul Paraguay, spre tribul de dincolo este și o alunecare spre tribul de dincoace, tribul pierdut în fiecare dintre noi.
ALEXANDRU N. STERMIN este biolog și explorator. Predă la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș Bolyai cursuri de anatomia comparată a vertebratelor, etologie, bioetică și ecologie umană. Este licențiat în biologie și teologie, a absolvit un masterat în filozofie și un program de formare în psihoterapie pozitivă. A participat la expediții în jungla Americii de Sud și în Siberia, a fost bursier la Universitatea din Greifswald și la Universitatea de Stat din Rio de Janeiro. Se implică activ în popularizarea științei și conservarea naturii. În 2015 a contribuit la seria Fauna României (Păsări) publicată de Academia Română. În 2017 și-a lansat prima carte, Jurnalul unui ornitolog. Scrie articole în revistele Sinteza și National Geographic. În 2021 a primit Premiul de Excelență din partea Universității Babeș-Bolyai, pentru implicarea culturală și deschiderea spre comunitate. Este autorul cărților Călătorie în jurul omului (Humanitas, 2021) și Căzuți din junglă (Humanitas, 2022).
RADU PARASCHIVESCU este scriitor, traducător şi senior editor la Humanitas. Scrie romane (Garoafe la bordel, Fluturele negru, Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, Cu inima smulsă din piept, Balul fantomelor, Podul Diavolului) şi culegeri de povestiri (Recviem vesel pentru tata, Bazar bizar, Aştept să crăpi, Am fost cândva femeie de onoare, Omul care mută norii). Eseul Ghidul nesimţitului s-a vândut în peste 65.000 de exemplare. Îşi strânge textele despre România și societatea contemporană în volume ca Maimuţa carpatină, Două mături stau de vorbă, Dintre sute de clişee, Orice om îi este teamă, În lume nu-s mai multe Românii sau Vitrina cu şarlatani. Coordonează volume colective, precum Răcani, pifani şi veterani şi De la Waters la Similea. A tradus peste 115 volume din Julian Barnes, Salman Rushdie, Jonathan Coe, James Salter, William Golding, John Steinbeck, George Saunders, Stephen Fry, Nick Hornby, Kazuo Ishiguro, David Lodge, Martin Amis etc. Este prezent în 20 de volume colective (Intelectuali la cratiţă, Cartea cu bunici, Cum să fii fericit în România, Bucureştiul meu, Iubire 13, Scriitori la poliţie, Poveşti de dragoste la prima vedere, Selfie, Ce poţi face cu două cuvinte etc.). Vrea mereu în Italia. Sau în Franţa. Sau în ambele.
Eveniment prezentat de MARIUS CONSTANTINESCU, jurnalist cultural şi realizator TV.
Partener principal: Dedeman
Parteneri: Filarmonica George Enescu, Asociația ARCCA, Editura Humanitas, Hotel Cișmigiu, DS Automobiles, Știrile PROTV, Weekend Adevărul, Europa FM, Radio România Cultural, RFI România, Euronews România, Hotnews.ro, Contributors.ro, PressOne, Veridica.ro