Scream

POL RO
Scream

Scream

POL RO

Retrospectiva Eastern European Feels - Partea I

Partea a II-a va avea loc pe 15 și 16 martie, cu focus pe regizoarea bulgară Binka Jeliazkova.

 

original: Krzyk, 1982

Premii: San Sebastian IFF - CAALA Award, CAALA Award (Dorota Stalińska), CIDALC Award (Dorota Stalińska)

Regia și scenariul: Barbara Sass

Genul: dramă psihologică

Durata: 88’

Colaborarea dintre regizoarea Barbara Sass și actrița Dorota Stalińska apare în cinemaul polonez al anxietății morale (n.a. „al neîncrederii”) ca o cometă de furie și neastâmpăr. După aproape două decenii de asistență de regie (pentru nume ca Andrzej Wajda, Wojciech Has și Jerzy Skolimowski), Sass debutează ca scenaristă și regizoare pe marele ecran în febra politică a mișcării Solidarność. Cele trei filme pe care le-a realizat anual între 1980 și 1982 compun o trilogie-frescă a societății poloneze cu puțin înainte și în timpul grevelor și protestelor care au coagulat mișcarea Solidarność, precum și din perioada instituirii legii marțiale.

Drame psihologice tăioase și dinamice, dirijate cu un acut simț al realității sociale și cu un ochi de documentarist (imaginea este semnată de Wiesław Zdort), ele urmăresc traiectoriile dezordonate ale unor destine măcinate de dileme irezolvabile, idealuri inaccesibile și imprevizibilul vieții tot mai precare de zi cu zi. Reincarnările vulcanicei Dorota Stalińska – într-o jurnalistă ambițioasă și fără scrupule (Without Love/Fără iubire), o arhitectă energică și încrezătoare la început de drum (Debutante/Debutanta) și o fostă pușcăriașă în drumul spre reabilitare (Scream/Țipăt) – ghidează privirea prin microcosmosuri personale și profesionale învecinate și faliile adânci, adesea neașteptate, dintre ele.

Portretele feminine conturate de Sass, luminate de dorința de schimbare și umbrite de imperfecțiune morală, sunt unice în filmografiile poloneze ale vremii; figuri emblematice ale rebeliunii, forței și lipsei de compromis, de un magnetism exploziv, aproape paroxistic, ele emană trufie și obstinație ca răspuns la inerția socială în fața problemelor și revendicărilor femeilor. Unite în frenezia lor împotriva unui proiect politic egalitarist care a eșuat, protagonistele de temut ale lui Sass devin la rândul lor duplicitare și maleabile; nevoia lor de a se solidariza în fața inechității relațiilor de gen și de a contribui la o poziție mai bună pentru femei în societate se opintește adesea în individualism, condiționare de clasă și empatie uzată.

De la suburbiile sărăcăcioase și, în contrast, birourile, instituțiile și cafenelele lucioase ale Varșoviei la șantierele (navale) și conacele de pe malul mării din Gdańsk, trilogia Barbarei Sass glisează pe marginile unei societăți în pragul imploziei, care ne-ar părea distopică în excesele prăbușirii ei dacă nu am recunoaște-o drept intim familiară sub neoanele reci și infinitul crepuscul.

Location
Date
Price
Order
Location
Date
20:00 - Sunday, 02 February 2025
POL RO
Order

25 lei

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe

we also recommend


VÂNĂTOAREA DE VULPI / FOX HUNTING Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
VÂNĂTOAREA DE VULPI / FOX HUNTING
Online
CONCURS / ORIENTATION CONTEST Cinemateca Online
disponibil 72h de la achiziționarea biletului
CONCURS / ORIENTATION CONTEST
Online
NELINIȘTIȚI | THE RESTLESS smART HOUSE films from Bad Unicorn
disponibil 72h de la prima accesare
NELINIȘTIȚI | THE RESTLESS
Online
DAHOMEY PREMIUL PUBLICULUI LUX 2025
18:30 - Friday, 31 January
DAHOMEY
Cinema Elvire Popesco