DATORIE ȘI SACRIFICIU
România / 1925 / 20’ / a/n / mut / Dramă / Versiune digitalizată de Arhiva Națională de Filme
Regia: Ion Șahighian
Scenariul: Cpt. Ing. Alexandru Dumitrescu
Cu: George Vraca, Ion Niculescu-Brumă, Ion Finteşteanu, Gheorghe Conabie, Dumitru Gaspar, George Theodorescu, Ion Pelia, Nicu Niculae, Lulu Chiriac, Marcela Gheorghiu, Coralia Bataly, Silvia Colberti, Pufy Georgescu, Ştefania Popescu, Natalia Raly
Produs de: Serviciul foto cinematografic al Armatei Române
Ion şi Ilie, doi flăcăi din acelaşi sat, o iubesc pe Ileana, fata primarului, care răspunde la dragostea lui Ion. Rivalitatea celor doi devine tot mai îndârjită până când sunt mobilizaţi pe front, în acelaşi regiment, şi Ion cade rănit la datorie. Crezându-l mort, Ilie dezertează, nădăjduind că îi va fi mai uşor să se însoare cu fata, dar este surprins în fuga lui de un glonţ inamic care îi curmă viaţa. Însănătoşit şi decorat, Ion se întoarce în sat şi se căsătoreşte cu Ileana.
Copia păstrată în depozitul Arhivei Naționale de Filme este incompletă, lipsindu-i finalul. Filmul reprezintă debutul în film al actorului George Vraca.
ECATERINA TEODOROIU
România / 1930 / 30’ / a/n / mut / Dramă, Film de război / Versiune digitalizată de Arhiva Națională de Filme
Regia: Ion Niculescu-Brună
Scenariul: N/A
Cu: Felicia Frunză, Mielu Constantinescu, Ducy D'Alvern, L. Sarkady, Aristide Ştefănescu, bătrâna Teodoroiu (mama Ecaterinei), comisarul Pompilian (el însuşi), Mitela Cambureanu, I. Mândruţ, Mischie
Produs de: Soremar-Film
În timpul primului război mondial, tânăra Ecaterina Teodoroiu pleacă de acasă pentru a-şi căuta fratele înrolat pe front. Aflându-l mort, ea se decide să lupte în locul lui şi moare, la rândul ei, ucisă de un glonte duşman în timp ce îşi încuraja camarazii de arme. În film sunt reconstituite scene autentice precum cea a apărării podului de la Jiu, interpretată chiar de eroii reali ai acestui episod războinic, în frunte cu comisarul de poliţie Pompilian. De asemeni este inserată şi scena autentică a vizitei reginei Maria la spitalul unde Ecaterina Teodoroiu se află rănită, scenă luată din arhiva cinematografică a războiului. În rolul mamei Ecaterinei Teodoroiu apare mama reală a eroinei care a acceptat să-şi interpreteze propriul rol.
Filmul a avut premiera în România în 8 ianuarie 1931 și a rulat în epocă ca film sonor, fiind turnat ca film mut și sonorizat ulterior. În depozitul Arhivei Naționale de Filme s-a păstrat o copie incompletă, în versiune mută, având lungimea de 1203 m.
12 lei